ISTORICUL ANSAMBLULUI MONUMENTAL REALIZAT DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI LA TÂRGU-JIU

Upstairs Residence
11/07/2018
COLOCVIILE BRÂNCUȘI – 18-19 februarie 2019
03/06/2019

ISTORICUL ANSAMBLULUI MONUMENTAL REALIZAT DE CONSTANTIN BRÂNCUȘI LA TÂRGU-JIU

 Autor: Dr. Sorin Lory Buliga

Ansamblul monumental din Târgu-Jiu cuprinde operele realizate de sculptorul Constantin Brâncuși în perioada 1937-1938 și a fost menit să preamărească „memoria eroilor gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire”. Capodopera lui Brâncuși constituie o ultimă realizare dintr-un şir de lucrări comemorative, destinate eroilor gorjeni în oraşul Târgu-Jiu, după cum urmează:

1) amplasarea pe podul de peste Jiu a unei plăci comemorative;

2) realizarea unui monument dedicat eroinei Ecaterina Teodoroiu, așezat în centrul orașului;

3) ridicarea unei biserici „întru pomenirea eroilor”, pe locul uneia mai vechi, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (realizată între anii 1927 şi 1937);

4) un proiect de monument (nefinalizat) amplasat în faţa regimentului de artilerie.

Brâncuşi a fost invitat la Târgu-Jiu să ridice un monument eroilor gorjeni, de către Liga Naţională a Femeilor Gorjene (a cărei preşedintă era Aretia Tătărescu, soția prim-ministrului liberal Gh. Tătărescu), la sugestia sculptoriţei Miliţa Petraşcu, ucenică a marelui sculptor.

Se pare că sculptorul intenţiona, încă din 1930, să ridice o Coloană fără sfârşit în Bucureşti, aşa cum a rămas consemnat în articolul Maestrul Brâncuşi , publicat în Curentul literar şi artistic din același an.

De asemenea, „Brâncuşi a nădăjduit tot timpul după război – în 1930 încă mai nădăjduia  – să poată realiza monumentul pentru eroii de sub pământul Gorjului” la Peştişani, lângă satul său natal, Hobiţa” (Pogorilovschi, p.194). Aceasta ar putea explica acceptul realizării operei comemorative la Târgu-Jiu, după o lungă aşteptare. În sprijinul acestei idei stă, de altfel, şi textul unei scrisori, trimise de Brâncuşi Miliţei Petraşcu, la 11 februarie 1935, prin care acesta își dă consimțământul de principiu în ceea ce privește realizarea unui monument dedicat „eroilor de pe Jiu”: „Dragă Madame Patrașcu, Am primit scrisoarea Dtră cu multă plăcere și m-a bucurat foarte mult. Vă rog să mă iertați că vă răspund atât de târziu. Fiindcă în loc de răspuns vreau să vă fac o surpriză cu venirea mea însăși. Mi-era așa dor să revăd câmpiile noastre albe cu zăpadă pe care nu le-am văzut din copilărie.  Și în același timp vroiam să văd dacă s-ar putea să fac o expoziție la București. Însă, în ultimul moment m-am îmbolnăvit și o sumă de încurcături m-au împiedicat în urmă să viu.  Acum sunt hotărât să viu în luna lui mai și nu vă pot spune cât de fericit aș fi să pot face ceva la noi în Țară. Vă mulțumesc și de asemenea doamnei Tătărascu pentru privilegiul ce vrea să-mi dea. În prezent, toate lucrurile începute de atâta vreme sunt spre sfârșit și eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă. Așa că propunerea nu putea să cadă mai bine. În așteptarea de a vă vedea, vă trimit mult drag, de asemenea lui Pătrașcu și Cocoanei Mari. Brâncuși Vă trimit catalogul din urma expoziției de la New York. B ”

Constantin Brâncuși împreună cu o parte din reprezentantele Ligii Femeilor Gorjene, 1937

În ceea ce priveşte concepţia originară a lui Brâncuşi asupra operei sale de la Târgu-Jiu, trebuie spus că există inadvertenţe serioase nu numai între exegeţii capodoperei brâncuşiene, dar şi între diverşii memorialişti care au discutat, în acest sens, cu artistul român, în perioada respectivă. Astfel, Ştefan Georgescu-Gorjan îşi amintea că, la 7 ianuarie 1935, Brâncuşi i-a povestit că Aretia Tătărescu „îl vizitase la Paris, nu demult (deci în a doua jumătate a anului 1934) şi-l invitase să ridice la Târgu-Jiu o serie de monumente” (Șt. Georgescu-Gorjan a, p.134). Dar, conform afirmației Soranei Georgescu-Gorjan, „inginerului nu i-a vorbit însă, atunci, Brâncuşi decât despre Coloană” .

Etapa de inițiere a ansamblului monumental

Din relatările Aretiei Tătărescu (citată de V. G. Paleolog ), Brâncuşi vine în România în iunie 1937, cu intenţia de a realiza o singură lucrare. Astfel, într-o şedinţă a Comitetului Ligii în satul Poiana, el a prezentat o fotografie şi a spus: „Am hotărât la Paris ca monumentul să fie o coloană fără sfârşit. Iat-o!”. Aceeaşi memorialistă menţionează că tot în iunie-iulie 1937, Brâncuşi a hotărât şi realizarea unui Portal de piatră şi a unei străzi drepte: „proiectul definitiv al Coloanei nesfârşite nu este gata… când el se hotărî să execute un monument – un Portal de piatră. Tot atunci el decide ca acest portal să fie legat de coloană printr-o stradă ideal dreaptă care să poarte numele de «Calea Sufletelor Eroilor»” (Paleolog).

În august 1937, Aretia Tătărescu îşi convinge soţul, pe primul ministru liberal, Gheorghe Tătărescu, să obţină de la Ministerul Lucrărilor Publice suma necesară pentru prelungirea străzii Grigore Săftoiu, între târgul săptămânal numit de Brâncuşi Târgul fânului – unde va fi amplasată Coloana – şi B-dul C. A. Rosetti, care mărginea grădina publică a oraşului. Planul acestei străzi drepte fusese de fapt aprobat încă din anul 1900, dar rămăsese neaplicat.

La 13 septembrie 1937, în decizia nr. 108 din 13.09.1937, primarul Târgu-Jiului expune planul ce urma să se desfășoare: „Proiectul în întregime ar consta dintr-o alee care plecând dela digul Jiului – care este locul de evocare al actelor de vitejie gorjenească, ar trece pe sub un portal, ce în viitor ar marca și intrarea în grădina publică, pentru ca, continuând spre biserica ce se renovează, să se termine această cale ce va purta chiar și denumirea de Calea Eroilor, la monumentul recunoștiinței întruchipată printr-o coloană înaltă de circa 29 metri, înălțându-se fără sfârșit așa cum trebuie să fie și recunoștința noastră pentru eroii ce sunt temelia României moderne, situat acest monument în mijlocul unui parc ce se va face pe locul fostului târg de vite”. Evident, toate „aceste lucrări vor necesita și oare cari exproprieri…”.

Prin această decizie, în virtutea legii „de expropriațiune pentru cauză de utilitate publică”, se constată „urgența pentru prelungirea str. Gr. Săftoiu” din strada Victoria până în bulevardul C.A. Rosetti și se declară utilitatea ei publică. Se fixează un preț pentru terenurile în cauză, se ia act de declarațiile făcute de expropriați (C.V. Cătuț, G. Cernătoiu, A. Matici, I. Vintilă și Valeria Bădescu) și se aprobă plata diferențelor cerute pentru pagubele cauzate prin expropriere. Se recunoaște, de asemenea, că astfel de exproprieri vor cauza prejudicii „pentru considerațiunea că se schimbă fațadele caselor și rostul gospodăriilor”.

În scrisoarea de donaţie a Aretiei Tătărescu către primăria oraşului Târgu-Jiu (înregistrată cu nr. 6330/20.10. 1937) se preciza destinaţia lucrării: „Crearea unei străzi care va purta numele «Calea Eroilor», cale care va porni din preajma Jiului, trecând prin grădina publică, pentru a merge până la actualele căzărmi. Această stradă este de mult prevăzută în planul de sistematizare a oraşului, ea nu s-a putut realiza din lipsă de fonduri. Pentru plata acestor exproprieri Liga să pună la dispoziţie suma de 750.000 (şapte sute cincizeci de mii). La începutul acestei căi se va aşeza portalul sus-numit, iar pe promontoriul ei lângă cazărmi, se va ridica coloana recunoştinţei, legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni, cu ideea recunoştinţei fără de sfârşit simbolizată prin coloană. Totodată vă aducem la cunoştinţă că realizând mai departe gândul său, Liga Naţională a Femeilor Gorjene a luat pe a sa răspundere construcţia Bisericei Sfinţii Apostoli care se află pe strada destinată Eroilor, contribuind la terminarea unor lucrări de mult părăsite şi dând astfel prin ridicarea acestui sfânt lăcaş, o strălucire mai mare recunoştinţei noastre către cei care s-au jertfit pentru noi” (majoritatea fotocopiilor documentelor prezentate în acest articol sunt redate în Buliga, Andrițoiu, a).

Consiliul comunal, prin decizia cu nr. 151 din 12 noiembrie 1937, „acceptă donațiunea ce se face orașului, în condițiunile arătate prin această scrisoare. Aprobă ca strada nou creată și care începe din fața regimentelor de la intersecția str. T. Vladimirescu cu str. Unirea, trecând pe la monumentul «Recunoștinței» și apoi înconjurând biserica Sf. Apostoli și urmând traseul str. Gr. Săftoiu, prelungindu-se pe o porțiune nou creată din str. Victoria până în Bulevardul C.A. Rosetti și aleea din grădina publică, până la digul Jiului, să poarte denumirea «Calea Eroilor»”.

Realizarea parcurilor care adăpostesc operele brâncușiene

Justificarea amenajării unei alei în Grădina publică a orașului, „din Bulevardul C.A. Rosetti până în digul Jiului” apare în textul dactilografiat al deciziei nr. 119 din 13 octombrie 1937[8] și se bazează pe următoarele motive: aleea „va servi ca intrare principală în grădina publică, de care parcul nostru este lipsit până în prezent…” (se specifică faptul că intrarea este realizată „dupe directivele date de Domnul Prim Ministru Gh. Tătărescu și planurilor întocmite de către Domnul Arhitect Rebhun[9] Directorul parcurilor Capitalei…”); ea „urmează a fi dotată cu un portal de piatră, opera sculptorului Brâncuș, donația Ligii Femeilor Române”; aceasta se găsește în prelungirea străzii Gr. Săftoiu, aflată în curs de executare și că astfel „se va putea obține o perspectivă de vedere de la dig până în noua Biserică Sf. Apostoli…”. Lucrările la această alee se vor efectua „pe cale de regie, prin Serviciul Technic Comunal”, cheltuielile fiind suportate din subvenția de un milion de lei acordată primăriei „după stăruința Domnului Prim Ministru Gh. Tătărescu”.

Consiliul comunal, prin decizia olografă nr. 119 din 13 octombrie 1937, declară „urgența” și aprobă „devizul și efectuarea lucrărilor de amenajare a aleii din grădina publică, pe cale de regie, prin Serv. Tehnic…” (care ulterior va fi aprobată de Ministerul Internelor).

După două luni de la primul deviz al lucrărilor aleii, I. Vintilă, șeful Serviciului Tehnic al primăriei revine cu adresa nr. 360 din 2 noiembrie 1937 către primarul orașului, prin care înaintează un alt „deviz pentru completarea lucrărilor de amenajare a aleii din grădina publică conform recomandărilor făcute Primăriei Tg-Jiu și planului întocmit ulterior de Dl. Architect Rebhuhn…”. În antemăsurătoarea și devizul estimativ pentru completarea lucrărilor respective se face referire la așezarea în cele două canale din Grădina publică a unui număr mai mare de tuburi de beton și la o umplutură „pentru completarea terasamentelor la platforma ce se creează la capătul aleii, lângă digul Jiului, conform alăturatului plan întocmit de Dl. Architect peisagist Rebhuhn, cu pietriș neciuruit (balast) transportat din albia Jiului”.

Din factura emisă la data 27 octombrie 1937, aflăm că au fost plătiți „douăzeci bucăți plopi piramidali necesari la plantarea aleii deschisă în grădina Publică a Orașului Tg-Jiu în prelungirea str. Săftoiu”.

Pe marginile aleii s-au amenajat 10 nişe pentru scaune tip taburet. Din cele 42 de scaune, 12 sunt cu fața rotundă (tip clepsidră) și au fost poziționate în jurul Mesei Tăcerii, iar 30 sunt cu fața pătrată și au fost amplasate câte trei, în fiecare din cele 10 nișe.

După I. Alexandrescu, într-o primă variantă, scaunele rotunde au fost grupate două câte două la indicaţiile lui Brâncuşi, ele fiind mai apropiate de masă (la 0,40 m) decât sunt acum (Alexandrescu, p.12). Conform opiniei lui Eugen Ciucă, scaunele pătrate au fost iniţial „presărate pe marginile acestei alei, unul câte unul, la distanţe egale, până la «Poarta sărutului»” (Ciucă). După Ion Mocioi, în anul 1964 „erau pe alee doar trei grupe a câte 2×3 scaune” (Mocioi, p.36).

Băncile de piatră ce flanchează Poarta Sărutului sunt tot din calcar. Pe ele se pot observa urme de daltă, ceea ce corespunde întocmai indicaţiilor de atunci ale sculptorului, pe care le-a auzit I. Alexandrescu: pentru a se vedea „că e mână de om, nu turnată” (Ibidem, p.43). Ele au fost finalizate la 20 iulie 1938.

Conform cioplitorului I. Alexandrescu, care a lucrat cu Brâncuși, sculptorul a dat şi „indicaţii cum să se întretaie aleile principale” din Grădina publică, acestea „având un scop legat de ansamblul lucrării…”. De exemplu „aleea întretăiată în formă de cruce, care duce în dreapta şi în stânga prin parc” a fost „executată într-una din zile după una din ideile maestrului Brâncuşi” (Ibidem, p.35).

Concomitent cu lucrările de amenajare din Grădina publică se desfășurau și cele din Parcul Coloanei și cele de prelungire a str. Gr. Săftoiu spre est. Astfel, prin adresa nr. 304 din 2 octombrie 1937[15], Ioan Vintilă înaintează primarului, pentru a supune aprobării consiliului comunal, un deviz estimativ privind „lucrările de împrejmuire” a parcului (cu o schiță a gardului) unde urma să fie amplasat „monumentul păcii”. Adresa și devizul sunt însoțite și de un memoriu în care, pe lângă justificările privind execuția parcului din jurul monumentului, apar și câteva informații noi: Biserica Sf. Apostoli a fost finalizată datorită „ajutorului bănesc al Ligei Naționale a Femeilor Române de sub președenția Doamnei Aretie Tătărescu…”; str. Gr. Săftoiu (împreună cu prelungirile ei) va fi consacrată eroilor căzuți în război și urmează a primi numele de „strada Eroilor”; lucrările de amenajare și de prelungire a străzii s-au efectuat din „fondul de circa 5.000.000 lei, acordat de Direcțiunea Generală a Drumurilor din Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor”.

Specific faptul că în adresa cu nr. 304 apare pentru prima oară în documente sintagma „ansamblul de lucrări”, cu referire evidentă la Coloană și Poartă.  Întrebarea care se pune este dacă lui I. Vintilă i-a parvenit, cumva, de la Brâncuși, cuvântul „ansamblu” (ceea ce este foarte puțin probabil, deoarece marele artist nu a vorbit niciodată de vreun „ansamblu” de-al său la Târgu-Jiu). Este posibil ca noțiunea să se fi impus încă de pe-atunci, în mod natural, desemnând asocierea celor două lucrări poziționate la capetele opuse ale unei străzi drepte.

Ioan Vintilă concepe o adresă cu același subiect (nr. 306 din 2 octombrie 1937), cu deosebirea că ea este mult mai cuprinzătoare decât cea anterioară (adresa cu nr. 304 privind „lucrările de împrejmuire”), fiind vorba, de această dată, despre o amenajare integrală a parcului (estimată la 500.000 lei). Adresa este însoțită de un deviz estimativ, care cuprinde contravaloarea mai multor lucrări și materiale: plata a 40 de muncitori, executarea gropilor pentru arbori (plopi piramidali, hibiscus, pruni, arțari, corn etc.), gazon englezesc și o mare cantitate de nisip. Este de presupus ca devizul respectiv să fi fost realizat pe baza unui plan anterior [18], executat de arhitectul peisagist F. Rebhuhn, la data de 11.IX.1937 (există și un plan de situație în acest sens).

Din diverse documente oficiale, aparţinând primăriei, se pare că iniţial (în toamna anului 1937) se dorea aici plantarea a 300 de plopi piramidali şi procurarea a 2000 kg floare de fân, iar mai târziu (în august 1938) s-au cerut „100-120 care cu pământ bun, în care să se poată planta sau semăna flori sau iarbă”. Operațiunile ultime de amenajare a parcului nou din jurul Coloanei au luat sfârşit la 26 august 1938.

Elaborarea operelor de artă

Construcţia Coloanei Infinite a început la mijlocul lui august 1937, la Petroşani, şi s-a încheiat în noiembrie al aceluiaşi an, la Târgu-Jiu. Brâncuşi însuşi a ales fonta ca material de lucru pentru modulele romboedrice și alama în locul bronzului, unul din motive fiind „posibilitatea de a «îmbrăca» acest material, de culoare neatrăgătoare, într-un strat metalic galben-auriu”. În urma discuţiilor purtate de Brâncuşi cu specialiştii de atunci în metalizare „a rezultat că sârma de alamă de compoziţie corespunzătoare, aplicată prin pulverizare, putea să dea suprafeţei Coloanei culoarea şi strălucirea dorită de artist” (Șt. Georgescu-Gorjan, b, p.135). Alămirea s-a executat în lunile iunie-iulie 1938.

Poarta Sărutului a fost asamblată din blocuri de travertin de Banpotoc în octombrie 1937. Anul sculptării sale definitive este 1938, mai exact de la începutul verii şi până la 20 septembrie, când artistul a plecat din Târgu-Jiu la Paris. Se pare că prima intenţie a sculptorului a fost aceea de a pune portalul la începutul actualei străzi „Calea Eroilor”, adică vis-a-vis de parc (Mocioi, p.40). După aceea, s-a turnat prima ei fundație la intrarea în parc, dar mai spre exterior, ca, apoi, Brâncuși să se răzgândească, din nou, și să-i ceară Artethiei Tătărescu  să facă o nouă fundație, în locul actual.

Cele două alei („târcoale”, după cum le numea Brâncuşi), care înconjoară Poarta şi se unesc din nou pe linia axului ansamblului sculptural, nu sunt nici ele întâmplătoare, fiind înfăptuite tot la indicaţiile sculptorului.

Data realizării Mesei Tăcerii este probabil elementul cel mai controversat din istoria ansamblului. În mod cert, au existat două variante, iar prima dintre ele constituie de fapt obiectul discuţiilor. În esenţă, se ştie că era tot din calcar – dar nu este sigur dacă de Banpotoc – şi de dimensiuni ceva mai reduse. Se pare că a fost cioplită sub supravegherea lui Brâncuşi, însă nu se poate spune cu precizie când: în vara anului 1937 (vezi dezbaterile pe această temă în Pogorilovschi, p.243) sau „poate în luna octombrie sau, cel târziu, în prima parte a lunii noiembrie” a anului respectiv (Mocioi, p.27), ceea ce pare cel mai probabil.

Trebuie specificat faptul că Brâncuşi a plecat la Paris pe 2 septembrie 1937 (Șt. Georgescu-Gorjan, b, p.92), unde urma să se întâlnească cu maharajahul Yeshwant Rao, în vederea discutării construcţiei unui templu la Indore. Maharajahul şi-a întârziat însă, de două ori, mult anunţata vizită. Pe 15 octombrie 1937, Brâncuşi îi scrie lui Şt. Georgescu-Gorjan că prinţul urma să sosească la Paris doar pe 19 octombrie (Șt. Georgescu-Gorjan, c, p.10).

 

După cum precizează Şt. Georgescu-Gorjan în cartea Templul din Indor, sculptorul a avut „o scurtă revenire în România, pe la începutul lui noiembrie 1937” (Ibidem, c, p.10). Cu această ocazie, el a participat la târnosirea Bisericii „Sfinţii Apostoli” din Târgu-Jiu, în 7 noiembrie. Se înapoiază la Paris, după care va pleca la Genova, de unde se va îmbarca spre Bombay. Se va întoarce din India tot la Genova, pe 8 februarie 1938 (Ibidem, c, p.11).

Această succesiune de evenimente denotă că, după 2 septembrie 1937 şi până la revenirea sa în ţară din 1938, sculptorul nu a mai putut lucra efectiv la opera sa din Târgu-Jiu, cu excepţia unei „scurte reveniri” din toamna lui 1937, în care este probabil să fi urmărit lucrările de realizare a primei variante a Mesei Tăcerii.

Amintesc faptul că, încă de la venirea sa în Gorj, Brâncuşi a construit o primă masă din bolovani de râu, lângă vila familiei Tătărescu de la Poiana (conform amintirilor Sandei Negropontes Tătărescu), iar ulterior a mai construit și cinci mese din trovanți și pietre de moară şi în grădina casei Bălănescu din Târgu-Jiu, unde a locuit în perioada 1937-1938 (vezi detalii în Buliga b).

Este probabil ca prima masă să fi fost amplasată lângă malul Jiului, într-o zonă neamenajată. Dintr-un „Ștat de lucrări cu bucata”, din luna octombrie 1937, aflăm că au existat: „Lespezi de piatră calcară transportată din [n.a. – zona muntoasă] Vălari, pentru pavaje și trepte la platforma de lângă digul Jiului” (aici sunt trecute plățile pentru cei trei chirigii care au efectuat transportul). Nu există însă informații ca aceste pavaje și trepte să se fi realizat vreodată, ca de altfel nici cele ce ar fi trebuit amplasate lângă Coloană, așa cum apare în schița realizată de I. Alexandrescu, conform indicațiilor lui Brâncuși (vezi Buliga, Andrițoiu, b) – însă rămâne ideea amenajării platformei la această dată, operaţiune care s-a încheiat în noiembrie 1937. I. Pogorilovschi presupune că Brâncuşi a cioplit prima masă din chiar aceste lespezi de calcar, rămase nefolosite pentru scopul lor iniţial (Pogorilovschi, p.243).

Se pare că Brâncuși a dorit schimbarea primei variante a Mesei, datorită faptului că a fost nemulţumit că găsise pe aceasta, la întoarcerea sa din 20 august, „o inscripţie săpată şi umplută cu plumb, precum şi semnătura sa” (Mocioi, p.28). Astfel, o a doua variantă a Mesei, din piatră de Banpotoc, este comandată la Atelierele Pietroasa din Deva, pe 14 iunie 1938 de către Ligă (vezi Pogorilovschi, pp.243-244). Tot atunci, Liga face comanda la atelierele respective şi pentru scaunele de piatră, executate „conform modelului dat”.

Primăria Târgu-Jiu preia comanda respectivă și, prin adresa nr. 5768 din 20 august 1938, cere Atelierelor Deva ale Societății „Pietroasa” să trimită o nouă factură pe adresa instituției, ca să „justifice întreaga sumă ce am cheltuit pentru cele două mese și 42  taburele de piatră”. Sintagma „cele două mese” face referire, de fapt, la cele două piese de formă cilindrică („piciorul” cu diametrul de 1,75 m și „tăblia” cu diametrul de 2,15 m), componente ale noii variante a Mesei Tăcerii.

Prin adresa nr. 412 din 1 august 1938, Atelierul Deva înștiințează Primăria Târgu-Jiu că a trimis în aceeași zi „cu C.F.R. scaune comandate d-voastre la 11 Iulie 1938…” și factura aferentă (care se referă la plata celor 42 de scaune).Toate piesele au fost trimise cu trenul la Târgu-Jiu, transportate apoi în Grădina Publică și recepționate de către o „comisie comunală”, printr-un proces verbal, în data de 15  septembrie 1938.

Lui Brâncuși i-a displăcut și această a doua variantă și a dispus o combinație între piesele cilindrice mari ale celor două mese: cea veche din 1937 și cea nouă din 1938. Așadar, actuala Masă a Tăcerii este rezultatul suprapunerii „tăbliilor” celor două variante.

Trebuie menționat că, din punctul de vedere al Primăriei Târgu-Jiu, Masa Tăcerii nu reprezenta o lucrare majoră a complexului monumental. Realizarea și amplasarea ei, ca de altfel și a scaunelor de piatră, se justifica, astfel, prin decizia nr.5742 : „Având în vedere că în conformitate cu programul privitor la amenajarea grădinii publice urmează ca pentru a se forma un ansamblu armonios cu portalul monument, construit din inițiativa și cu fondurile Ligii Femeilor Române, pe noua alee din grădina publică și spre a se da un aspect cât mai estetic menționatului monument și întregului parc, este necesar de a se așeza la capătul aleii o masă din piatră. Având în vedere că de altfel pentru aceleași considerațiuni, această nouă alee a fost înzestrată cu scaune-taburele, tot din piatră de calcar, de la sus numita societate, singura casă de specialitate care lucrează asemenea piese de artă”.

Cât despre aşa-zisa „Masă Festivă” sau „Masă Ultimă”, aceasta este un rebut alcătuit din suprapunerea „picioarelor” celor două mese. A fost lăsată un timp în Grădina publică, de unde au luat-o grădinarii şi au dus-o în Parcul Coloanei (Mocioi, p.29). Acolo a fost amplasată după Coloană pentru o lungă perioadă de timp, până la amenajarea peisagistică a „Căii Eroilor” din anul 2004, când a fost dusă la casa Gănescu din Târgu-Jiu, unde se află și în prezent (vezi detalii în Buliga, b).

Festivitățile de predare a operelor din ansamblul monumental

Luptele eroice de pe Jiu din toamna anului 1916 au fost comemorate an de an, la aceeași dată de 14 octombrie. O schimbare s-a constatat în 1938, când Ministerul Apărării Naționale „a aprobat ca serbarea victoriei din Valea Jiului, să aibă loc în anul acesta, în ziua de 27 Oct., în loc de 14 Octombrie”, așa cum reiese din adresa Secretariatului General al M.A.N., nr. 17551 din 14 octombrie 1938. Cu această ocazie se cere întocmirea programului serbării și trimiterea lui la secretariat, în caz că urmau să participe ofițeri și trupe din Garnizoana Târgu-Jiu.

Prefectura județului Gorj, prin adresa nr.17551 din 17 octombrie 1938, înștiințează pe Rezidentul Regal al Ținutului Olt că serbarea pentru comemorarea a 22 de ani de la lupta de la podul Jiului a fost amânată pentru ziua de 27 octombrie, același an. În cadrul acestei manifestări, la solicitarea d-nei Arethie Tătărescu, urma să se facă „și sfințirea și predarea Primăriei Tg.Jiu, a Coloanei Recunoștiinței din parcul nou al orașului precum și Portalul din grădina publică, monumente ridicate de către Ligă pentru proslăvirea memoriei Eroilor Gorjului”. Prefectura înaintează și programul serbării, înștiințând că acesta a fost transmis și Secretariatului General al M.A.N.  pentru „a încuviința participarea ofițerilor și trupelor din localitate și a fi complectat dacă va fi nevoe după propunerile inițiatorilor serbărei…”.

Programul festivităților de la 27 octombrie 1938 urma să se desfășoare astfel: după sfințirea „Coloanei Recunoștiinței”, cortegiul (format din reprezentanți ai clerului, oficialități, public, elevi, profesori și militari) se deplasează la Biserica Sf. Apostoli pentru oficierea unui Tedeum pentru pomenirea eroilor, după care acesta „continuă drumul pe Calea Eroilor, până la portalul din grădina publică, unde va avea loc sfințirea și cuvântările ocazionale…”, care „se vor referi la luptele dela Valea Jiului, la predarea și primirea monumentelor oferite de către Liga Națională a Femeilor din Gorj”. Același cortegiu avea programate opriri la Podul Jiului și la mormântul Ecaterinei Teodoroiu, unde urmau să fie oficiate, de asemenea, servicii religioase. Festivitățile se încheiau cu „defilarea școalelor, societăților, premilitarilor și armatei, pe Bulevardul C.A. Rosetti, în fața portalului”.

Liga Națională a Femeilor Gorjene, prin adresa înregistrată la primăria orașului cu nr.7501 din 27 octombrie 1938, anunță că „predă orașului Tg.Jiu monumentele închinate Eroilor” cu ocazia festivităților din acea zi. Totodată, se prezintă situația sumelor cheltuite pentru executarea lucrărilor respective, care totalizau la acea dată 2.436.275 lei. Defalcat, sumele au fost repartizate astfel: Biserica Sfinții Apostoli – 666.462 lei, exproprierea pentru deschiderea Căii Eroilor – 746.000 lei, Portalul de piatră – 683.198 lei și Coloana – 340.615 lei. Liga roagă primăria să păstreze aceste monumente ca „să ne amintim întotdeauna de Eroi, care și-au jertfit viața pentru Patrie”.

Specific aici că cea mai mare parte din costurile ridicării Coloanei a fost suportată „de societatea «Petroșani», care a alocat 2.500.000 lei – «trecute pe vagoneți» – și a asigurat forța de muncă necesară, plătită în regie” (Sorana Georgescu-Gorjan, p.55). În condițiile în care România prospera în plan economic în timpul guvernării Tătărescu (1934-1937), Societatea „Petroșani” înregistra și ea beneficii considerabile. Din acestea, directorul general, Ioan E. Bujoiu (în a cărui subordine directă era inginerul șef Ștefan Georgescu-Gorjan), a contribuit substanțial la dezvoltarea economică și socială a Văii Jiului. Fiind și un membru marcant al Partidului Național Liberal și ministru în cabinetul Tătărescu, el „a fost de acord ca societatea să suporte costul execuției și montării monumentului, precum și să asigure personalul calificat” (Ibidem, pp.43-44).

În arhive există și afișul-înștiințare prin care se anunță programul acestor festivități (identic cu cel înaintat către M.A.N.), când Liga Națională a Femeilor din Gorj predă „cele două monumente: «Coloana Recunoștinței» din parcul nou și «Portalul» din grădina publică, construite din inițiativa și din fondurile Ligei Femeilor Române”. La final, se face și următorul apel: „Pentru a se da fastul cuvenit, acestor importante serbări, toți cetățenii sunt rugați a lua parte”.

Este important de precizat că, prin decretul nr.1932 din 7 iunie 1940, M.S. Carol al II-lea, Regele României, acordă Ordinul „Meritul Cultural” pentru Artă în grad de Cavaler cls. I sculptorului Constantin Brâncuși, precum și altor personalități marcante ale culturii și artei românești.

Este interesant de menționat că, în cadrul festivităţilor legate de predarea capodoperei brâncuşiene primăriei din Târgu-Jiu, de către Liga Naţională a Femeilor Gorjene, nu se aminteşte nimic despre Masa Tăcerii şi „Aleea scaunelor”.

După I. Pogorilovschi, pentru acest lucru ar fi fost de vină slaba organizare a festivităţilor respective, care au fost făcute „de o asemenea manieră încât pur şi simplu au ignorat componenta de lângă apă a capodoperei” (Pogorilovschi, p.248). Mai precis, „mulţimea într-un cortegiu măreţ, cu preoţii în cap” s-a deplasat de la Coloană (care a fost sfinţită de 16 preoţi) spre Biserica eroilor, iar apoi „pe calea eroilor spre portal unde de asemenea s-a oficiat un scurt serviciu divin”. Cortegiul a fost îndrumat ulterior prin B-dul Rosetti spre podul Jiului, când de fapt evocarea celor morţi în 1916 „ar fi trebuit să se facă pe dig, în jurul Mesei tăcerii” (Idem).

Sensul de celebrare a axului ansamblului sculptural este şi el un indiciu că piesa cea mai importantă a Ansamblului era Coloana Infinită. Ar fi fost însă interesant de ştiut indicaţiile lui Brâncuşi referitoare la parcurgerea Tripticului său, dacă acesta ar fi participat la ceremoniile respective. El plecase însă din Târgu-Jiu în septembrie, probabil de teamă că războiul iminent să nu îl blocheze departe de atelierul său.

Este posibil ca eludarea Mesei să fi fost gândită deliberat de către Primăria Târgu-Jiu, datorită interesului său de a o trece sub tăcere, din cauza mai multor atacuri în presa din Bucureşti la adresa sa, pe motiv că ar irosi fondurile statului cu „lucrări inutile”  (Coloana, Portalul şi Strada Eroilor).

Este apreciabilă vehemența Primăriei Târgu-Jiu, în ceea ce privește apărarea imaginii orașului și a lucrărilor brâncușiene. De exemplu, ca urmare a unui articolului denigrator apărut în ziarul „România” din capitală, în data de 11 septembrie 1938 („Tg.Jiu oraș ruină”, nr. 102, pag. 11), Primăria trimite un drept la replică în data de 16 septembrie prin care se explică problemele la care se făcea referire în articolul respectiv: „un oraș fără lumină, piață mică, piață mare, abatorul comunal, aspecte periferice, etc…”. Spre finalul articolului se face următoarea specificație: „La munca depusă de către edilii comunali, pentru binele și înfrumusețarea orașului, se adaugă și sprijinul neprecupețit din partea Ligei Naționale a Femeilor Gorjene, prin neobosita Doamnă Aretie Tătărescu, prin ajutoare bănești și efectuarea de lucrări, pe cât de utile, dar și frumoase […] iar rezultatul acestei munci se poate vedea din alăturatele fotografii cu diferite vederi din oraș”.

Primăria mai trimite și două adrese, cu același text justificativ, la ziarele „Gorjanul” și „România”. În acestea se menționează în plus (față de adresa din 16 septembrie) faptul că Liga Națională a Femeilor din Gorj „în ultimul timp a realizat următoarele: a construit Portalul din grădina publică, Mauzoleul Ecaterinei Teodoroiu, Coloana Eroilor din parcul nou, a terminat Biserica Sf. Apostoli și a creat strada Eroilor, plătind și exproprierile necesare”.

În ziarul „Gorjanul” nr. 37, septembrie 1938, ziaristul Ion Mohor găsește regretabile atacurile din ziarul bucureștean (care „scria de curând că, în timp ce orașul nostru înnoată în cea mai mare mizerie, banii comunei și ai statului se irosesc pe lucrări inutile, – dând exemplu: Coloana Recunoștinții, strada Eroilor, Portalul din parcul orașului, etc.”). El specifică și următorul fapt: „Primăria a executat lucrări numai în limita sumelor donate, – și nimic mai mult. N-a angajat nici un ban al cetățenilor în lucrările de artă cu care s-a împodobit orașul. Tot ce s-a făcut: monumentul Eroinei, Coloana Recunoștinței, Portalul Eroilor, Calea Eroilor, masa de piatră de lângă dig, absolut totul se datorează numai «Ligii Femeilor Gorjene» și excelentei sale prezidente și cetățeană de onoare a Tg.Jiului, doamna Aretia Gh. Tătărescu, către care se îndreaptă omagiile și recunoștința tuturor cetățenilor de bună credință din acest oraș”.

Primarul însuși, prin adresa nr. 6848 din 3 octombrie 1938, va insista pentru a se prezenta în ziarul „România” un articol cu realizările Ligii Naționale a Femeilor din Gorj, specificând, încă de la început, faptul că Liga „urmărește prin activitatea sa numai scopul artistic, lucrând neîncetat cu tot entuziasmul pentru înviorarea artei strămoșești și scoaterea în evidență a tuturor comorilor trecutului românesc, ca și a produselor artistice a țăranilor gorjeni”. După trecerea în revistă a realizărilor Ligii, primarul face următoarele aprecieri la adresa lui Constantin Brâncuși: „Executarea portalului și a coloanei Eroilor a fost încredințată marelui sculptor C. Brâncuși, care legat de județul Gorj prin naștere, fiind din comuna Peștișani Gorj, de unde a plecat de peste 30 de ani, în Franța, Anglia și America, să-și desăvârșească marele său talent, a depășit arta românească, transformând-o, într-o concepțiune nouă, de simbolism, de forme mistice și masivitate”.

 

BIBLIOGRAFIE

Alexandrescu, Ioan, Cu Brâncuşi la Tg.-Jiu, în Omagiu 100 – Brâncuşi, Comit. de Cult. şi Ed. Soc. al Jud. Gorj,  Tg.-Jiu, 1976.

Buliga, Sorin (a), Brâncuşi – religiozitate, filosofie şi artă, Ed. Universitaria, Craiova, 2008.

                  Buliga, Sorin (b), Colecția de trovanți, masa-rebut și mesele din piatră de moară brâncușiene din Târgu-Jiu, Litua, studii și cercetări, v. XIX, pp.575-607, Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu, 2017.

                  Buliga, Sorin (c), Documente privind etapa preliminară edificării Ansamblului Monumental de la Târgu-Jiu, Confesiuni, anul V, nr. 48, nov. 2017, pp.22-23, Târgu-Jiu.

                  Buliga, Sorin, Andrițoiu, Adina (a) Documente din arhivele naţionale ale judeţelor Gorj şi Dolj cu privire la Ansamblul sculptural brâncuşian de la Târgu-Jiu (Documents from the National Archives of Gorj and Dolj Counties Regarding Brâncuşi’s Sculptural Ensemble in Târgu-Jiu), lucrare bilingvă, Ed. Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2017.

                  Buliga, Sorin, Andrițoiu, Adina (b) Schițele lui Ioan Alexandrescu privind Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, Caietele Columna, anul XXII, nr. 87/2, pp.55-59, 2018, Târgu-Jiu.

Ciucă, Eugen, Brâncuşi la Târgu-Jiu, în Contemporanul (Bucureşti), nr.16, p.6, 1964.

Georgescu-Gorjan, Ştefan (a), Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu – 40 ani de la inaugurare, în Arta (Bucureşti), nr.10, p.34, 1978.

Georgescu-Gorjan, Ştefan (b), Amintiri despre Brâncuşi, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1988.

Georgescu-Gorjan, Ştefan (c), Templul din Indor, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996.

Georgescu-Gorjan, Sorana, Ștefan Georgescu-Gorjan, Constructorul Coloanei Infinite, Ed. Fundației „Constantin Brâncuși”, Colecția „Brâncușiana”, Târgu-Jiu, 2002.

Medianu, Apriliana, Maestrul Brâncuşi, în Curentul literar şi artistic, din 6 octombrie 1930, pag. 3 şi 4, Bucureşti.

Mocioi, Ion, Brâncuşi: Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu, Comitetul pentru cultură şi artă al judeţului Gorj, Tg.-Jiu, 1971.

Paleolog, Vasile, Georgescu, Brâncuşi – Concepţie urbanistică, în Arta (Bucureşti), nr.3, p.18-19, 1967.

Pogorilovschi, Ion, Brâncuşi, Apogeul imaginarului, Ed. Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, Targu-Jiu, 2000.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »